DE-ATÂTA GLAS

De-atâta glas Mi-am întâlnit sufletul pe o frunză,îl așeza rouacu fața către soare,ca o mirare a vântului, o buburuzădesena pe marginea cerului tăuultima boareși ‘ ntâia incercare a primăverii cu fațaspre visare,spre chemare… Emoție am tremurat atunci, de-atâta glasîn palma ta,și inima-mi bătea din roș aprinsspre verde ceas,când roua devenea ce-a mai rămasdin chip,un visContinuă lectura „DE-ATÂTA GLAS”