COMUNICAT DE PRESĂ CJMM 25.11.2021

COMUNICAT DE PRESĂ                                                                             Președintele Consiliului Județean Maramureș a prezentat proiectele de dezvoltare a județului la Întâlnirea Interregională a Grupului „Carpați” din cadrul Comitetului European al Regiunilor Joi, 25 noiembrie, s-a desfășurat în format online o nouă Întâlnire Interregională a grupului „Carpați”, având ca teme principale implicarea membrilor Grupului de la Visegrad, a Comitetului de implementareContinuă lectura „COMUNICAT DE PRESĂ CJMM 25.11.2021”

PODUL PESTE TISA

Comunicat de presă Realizarea obiectivului de investiții ”Pod peste Tisa în zona Teplița din Sighetu Marmației” –  în linie dreaptă În urma semnării Acordului de Parteneriat între Consiliul Județean Maramureș și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) în vederea realizării proiectului ”Pod peste Tisa în zona Teplița din Sighetu Marmației”, pe 19.11.2021, CNAIRContinuă lectura „PODUL PESTE TISA”

BIBLIOTECARUL

                            bibliotecarul l-am simțit era acolo colonelul camumflat          bibliotecar cu sală de lectură într-un sat          își începe cariera străbătând menajeria          de la nord la sud și invers deșirând turnătoria          cărți pe rafturi ordonate stau cuminți și la vedere          iar în spate documente cu dosare și mistere          nu e locContinuă lectura „BIBLIOTECARUL”

ULTIMA FAVOARE

         ultima favoare          adunată lume-n vreme          toți așteaptă cu ardoare          ca sorocul să mă cheme          să-i fac ultima favoare          o zăludă lume grasă          plină de onoruri grele          fără haine fără casă          și-ar dorii zilele mele          să m-azvârle într-o gârlă          de scursoare comunală          să măContinuă lectura „ULTIMA FAVOARE”

CALARE PE DOUA LUMI

Bun regasit, Avem bucuria ca sa va prezentam pentru ascultare si retransmitere cartea tatalui meu Dr. Inginer Teodor Mardare Gherasim “Calare pe 2 Lumi”.. Este important ca sa o punem la dispozitia a cat mai multor tineri pentru a-i educa asupra crimelor, martirilor si a supravietuitorilor persecutiilor comuniste, si astfel ca sa evite repetarea istorieiContinuă lectura „CALARE PE DOUA LUMI”